Disperarea duce la lipsa gândirii critice. Vrei să încerci orice, nu există limite. Investești timp, bani și energie. Devii credul (pentru că VREI să funcționeze!). Așa ajunge un (pseudo) influencer să spună că și-a vindecat copilul făcând transplant cu celule stem. Iar tu îl crezi. Așa ajunge altul, fără minime
Noi, părinții cu opt brațe și cu un ochi la ceafă, să prindem copilul agățat de balustradă sau care trece strada fără să se uite după mașini. Noi, mereu vigilenți să prevenim un tantrum, să îndepărtăm un pericol, să nu atingă, să nu sară, să nu bage în gură cine
Lucrurile se întâmplă așa: pe la un an, un an jumătate, doi, te prinzi că ceva nu e tocmai în regulă cu copilul tău. Începe dansul prin cabinete – deși s-ar putea să fii și tras înapoi de cuvinte ca: “ești tu nebun/ă”, “fiecare copil are ritmul lui”, “și Blaga
Știu că sunteți bine intenționați (unii), dar încercați să vă abțineți de la a ne da sfaturi: să fiți siguri că tot ceea ce ne propuneți am încercat deja. De mai multe ori. În mai multe variante. În definitiv, doar cine a trecut/trece pe-aici, înțelege. Și nici acela complet. A
Nu mă interesează incluziunea. Sau m-ar interesa daca ar însemna ceva, nu doar o altă formă fără fond. Din experiența mea de mamă – cu grădinițe și școli, antrenori, specialiști, diverse grupuri – am fost, cel mult, tolerați (cu câteva excepții). Am simțit nevoia de a mă scuza frecvent, prea
Optimized by Seraphinite Accelerator